ACMANGHIT

ACMANGHIT*, fosta staniţă (selişte) de cazaci, de la gura Dunărei (Usti-Dunaiskie), în jud. Acherman, centrul volostei cu acelaşi nume. Se află aşezată pe ţărmul stâng al răului Sărata. Poziţia geogr.: 45°54' lat. 27°22' long. S-a întemeiat la 1823 de rămăşiţele cazacilor zaporojeni ce s-au întors din Dobrogea, trădând Turcia, care i-a adăpostit de urgia rusească. La 1827, acest sat, fondat pe locul unde pe la 1770 a existat un sat tătăresc cu acelaşi nume, a fost locuit de 3 familii de mazili, 15 familii de ţărani români, 81 familii de ruteni cazaci şi o familie de cârciumari evrei, peste tot 271 bărb. şi 223 fem. Satul număra pe atunci 90 case, 13 bordeie, 2 mori, 26 cai, 769 vite mari, 378 oi şi avea o biserică zidită cu hramul Sf. Pocrov. Ţăranii posedă 2610 desetine, adică câte 30 desetine de cap de familie. Astăzi satul numără 402 case, cu 2880 suflete. Ţăranii posedă câte 5-7 desetine pământ de cap de familie, 950 cai, 4700 vite mari şi 720 oi. Ţăranii suferă astăzi de lipsă de pământ; din altă parte, lipsa desăvârşită de plantaţii are o influenţă rea asupra climei. Aici nu creşte decât salcâm.
* Azi satul Bilolissea (din 1947) din raionul Tatarbunar, regiunea Odesa.

Alte date:

Data publicarii: 2013-02-01
Vizualizari: 1257

Forum/Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!