DOBRUŞA, mănăstire, în jud. Orhei, la 53 verste de oraşul Orhei şi la 95 de Chişinău, pe moşia Do-bruşa, aşezată pe o pantă de deal. Dinspre S.-V. ori-zontul e deschis, iar dinspre N. sunt munţi acoperiţi cu păduri. De sub munte, pe care stă mănăstirea, curg două pâraie, cari udă grădina mănăstirei. Aceste pâraie, unindu-se, formează trei heleşteie. Spre V, apele din heleşteie se scurg în râuleţul Dobruşa. Despre această mănăstire iată ce se zice: pe la 1772, mănăstirea Probota, din Moldova, a trimis pe călugărul ei Ioasaf ca să facă cercetări pe la moşiile mănăstirei. Ioasaf, găsind la moşia Dobruşa un loc frumos, a cerut voie de la arhimandrie ca să facă pe acest loc o biserică şi câteva chilii, drept mitoc. Cu încuviinţarea arhimandriei el s-a şi pus pe lucru, dar s-a întors la Probota, fără a isprăvi lucrarea. Schitul s-a format astfel abia pe la 1785, de către un alt călugăr, Efrem. Apoi schitul acesta a fost cedat de mănăstirea Probota mănăstirei Curchi, drept plata unei rente anuale de 40 leva. După ce însă mănăstirea Probota a fost închinată Sf. Mormânt, mănăstirea Dobruşa, de la 1803 şi până la 1807, plătea Patriarhiei din Ierusalim 80 leva pe an, însă de la 1807 câte 25 galbeni olandezi. Mănăstirea posedă 1.872 desetine pământ; grădini cu pomi; trei vii lângă mănăstire şi una la Chişinău; multe vite; 5 mori şi metocuri la Chişinău, Teleneşti şi Bălţi. Mai are o arendă de la 1.600 desetine pământ, închinate Sf. Mormânt, şi administrate de către guvernul rus. Satul Dobruşa aparţine mănăstirei. în biblioteca mănăstirei sunt multe cărţi vechi româneşti. Este locuită de peste 100 călugări, toţi moldoveni. Serviciul divin se oficiază în limba română şi rusă. Stareţul mănăstirei e un rus.