BENDER

BENDER*, sau precum pronunţă ruşii Benderî, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Oraşul se află construit într-o vale de lângă Nistru, la distanţă cam de 80 verste de revărsarea apelor râului în Liman.Poziţiunea sa geografică cade sub 46°51' lat. la N. şi 0°47' long. de la V. după meridianul din Pulcov. Bender e legat cu liniile ferate cari "merg" spre Chişi-nău, 56 verste; spre Odesa, 108 verste; spre Varniţa, port de grâu de pe Nistru, 5 verste; spre Reni 330 verste.Populaţiunea, după recensăm. din anul 1902, este de 35.400 locuitori. Această populaţiune etniceşte se împarte astfel: ruşi şi ruteni 15.000; români 10.000; ovrei 8.000; diferite naţionalităţi 2.000, locuind în 1568 case.Suprafaţa ce ocupă actualul oraş, împreună cu ma-halalele, este de 5.657 desetine, din cari 195 desetine sunt edificiile şi zidurile vechei fortăreţe.Oraşul propriu zis ocupă locul, pe care altădată era Caravan-Sarai al turcilor; mahalalele oraşului sunt: Priteahailăuca, Lipcani, Boriseuca şi Ghâşti.Fortăreaţa Benderului, în părţile sale antice, este opera genovezilor, căci aci a fost altădată anticul Ti-ghin. După plecarea genovezilor, oraşul a fost ocupat de moldoveni**. Cetatea este construită într-o vale şi înconjurată dinspre uscat cu nişte înălţimi. Altădată ea avea 10 turnuri, din cari două spre Nistru, iar celelalte opt, înconjurate de un şanţ adânc, pavat cu piatră, adică având escarp şi contra-escarp. în inte-riorul cetăţei există ruinele castelului genovez, cu 8 turnuri; palatul posedă şi multe alte construcţiuni.în epoca apariţiei turcilor în Basarabia, după ce s-au aşezat în Acherman, peste puţin au pus mâna şi pe Tighinea a lui Ştefan-cel-Mare, pe care au numit-o Bender, cuvânt turcesc care semnifică "eu voiu"***.La 1591, cazacii, cu Nalivaico, au ocupat Benderul şi l-au pustiit. Turcii îl reconstruiră şi făcură din el un punct de apărare de pe linia strategică în contra ruşilor, cazacilor şi a polonilor.La 1709, regele Suediei, Carol al XH-lea, biruit de ruşi şi bolnav, s-a adăpostit lângă Bender, la Varniţa, unde şi acum se poate vedea încă locul lagărului cu două movile numite Movila-Şvezilor.La 1770, pentru întâia oară, armatele ruse au bătut cetatea Benderului. Pe atunci cele 10 bastioane ale fortăreţei erau întregi. Linia de apărare a zidăriei avea o lungime de 1.600 stânjeni. După pacea de la Cuciuc-Cainargi, turcii au reocupat Benderul. A doua oară ruşii bătură cetatea la 1789, dar după încheierea păcei de la Iaşi în 1791 fură siliţi a înapoia cetatea. A treia oară, la 1806, ruşii ocupară Benderul fără a întâmpina nici o rezistenţă din partea turcilor, astfel că această achiziţiune a Rusiei n-a costat-o nici un sacrificiu de sânge.Din edificii, actualul oraş posedă o frumoasă biserică cu hramul Schimbarea la faţă, construită la 1825. în cetate se află o altă biserică, zidită la 1833. Pe locul celei dintâi a fost o biserică cu hramul "Adormirea Maicei Preciste", în care s-a rugat marele Domn al Moldovei, Ştefan-cel-Mare.Oraşul posedă următoarele instituţiuni de învăţă-mânt: un progimnaziu de fete; o şcoală primară jude-ţeană şi câteva scoale elementare.în oraş există o fabrică de crupe; 2 mori cu aburi şi 14 de vânt; o fabrică de bere; 2 fabrici mari de cherestea, cu un venit anual de 185.000 ruble; o fab-rică de seu şi câteva mai mici, cari toate împreună dau un venit anual de 228.000 ruble. Oraşul mai are 779 prăvălii, hanuri, hoteluri, cu un venit anual de circa 1.970.900 ruble, după statistica din anul 1901.
* = Tighina
* * Fortăreaţa Benderului (Tighinei) a fost construită de turci mai târziu de 1538 pe locul alteia, moldoveneşti, din bârne şi pământ Genovezii aici n-au locuit şi n-au fost stăpănitori nicicând, iar moldovenii au fost aici de la începuturi, înainte de orice alt grup de populaţie stabilit mai târziu. Nici despre un oarecare "castelgenovez" aici nu poate fi vorba.
*** Bender este un nume topic turcesc, folosit de aceştia mai târziu de 1538 şi coboară la un termen de origine persană cu semnificaţia de "port fluvial; chei fluvial".

Alte date:

Data publicarii: 2013-02-01
Vizualizari: 2084

Forum/Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!